Un tanăr preot prahovean, schimbă o comunitate întreagă
Este vorba despre părintele Marius Gheorghe, de la Pleaşa (comuna Bucov), Crescut de bunici şi învăţat de mic căfără Dumnezeu, nimic nu se poate, Marius Gheorghe şi-a găsit liniştea odată cu îmbrăcarea hainei preoţeşti. A fost hirotonit în parohia de la Pleașa, acolo unde a găsit o biserică goală. Cu o viziune adaptată zilelor noastre, cu mult har și răbdare, a transformat comunitatea într-o familie activă, cu perspectivă, cu dorință de schimbare. Din 2017, preotul Marius Gheorghe este neobosit în tot ceea ce face. Îşi împarte activitatea între viaţa duhovnicească şi cea de familie, „şef“ de şantier, campanii umanitare, cariera în televiziune.
În cinci ani, a reuşit să ridice o biserică nouă. Un proiect în care a fost sprijinit de autorităţile locale, firme și oameni de bine. În 2022 s-a alăturat demersului şi Consiliul Judeţean Prahova printr-o finanţare de 30.000 lei pe care Parohia Pleaşa a solicitat-o pentru realizarea lucrărilor de pavaj în curtea bisericii şi realizarea tencuielilor decorative ale lăcaşului de cult.
Nu este sigurul sprijin de acest gen acordat de CJ Prahova. În 2022, din bugetul judeţului au fost finanţate diverse lucrări pentru 35 de mănăstiri şi biserici, în valoare totală de 900.000 de lei.
Comunitate susținută de un părinte
Campaniile umanitare, în care este implicată Biserica din Pleașa, au devenit o constantă. Atunci când își pune în gând să ofere ceva, se consultă cu cadrele didactice și reprezentanții Primăriei din Bucov pentru a-i identifica pe copiii nevoiași, astfel încât selecția să fie cât mai corectă. Astfel, cei mici de aici au primit biciclete, ghiozdane cu rechizite, dulciuri, haine şi multe altele.
Împreună cu cadre didactice, cu voluntari, cu persoane specializate, a organizat tabere pentru cei mici, cu rol în dezvoltarea personală. I-a încurajat şi susţinut pe cei mici în a-şi urma visurile. La început de pandemie, când unii dintre copii erau „condamnaţi“ la abandon, a sunat mobilizarea în a aduna şi dona tablete profesionale tuturor elevilor cu probleme materiale din localitate
Unii dintre tineri l-au avut ca reper şi s-au îndreptat către Seminar, alţii sunt deja la Facultatea de Teologie, dar şi mai mulţi sunt cei care se implică în acţiunile de voluntariat. Pentru că Binelui răspunzi cu Bine.
Timpul schimbărilor
Problemele comunității sunt multe, sunt diverse. Sunt într-adevăr oameni împovăraţi material, familii cu mulți copii, persoane sărace intelectual și cu viziuni limitate. Dar totul poate fi depășit! Cu răbdare, cu tact, cu educație, cu credință…
Până în pandemie, cu oamenii din parohie avea întâlniri săptămânale pentru a lua, îndeaproape, pulsul comunităţii şi a vedea unde poate interveni
A iniţiat şi campania „Masa Bucuriei” prin care, împreună cu alţi oameni de bine, oferă o masă caldă, alimente neperisabile și haine. Participă activ, prin mobilizarea enoriaşilor, la campaniile de donare de sânge. Ultima dintre ele, organizată de Protoieria Nord şi Centrul de Transfuzie Sanguină Ploieşti, a avut loc în septembrie, bucurându-se de participarea a 90 de donatori.
Şi tot în aceşti cinci ani, a reuşit să ridice o biserică nouă. Un proiect în care a fost sprijinit de autorităţile locale, firme și oameni de bine. „Dorim să o sfinţim anul viitor, iar în prezent lucrăm la zidirea unui Altar de Vară şi am refăcut din temelie toate construcțiile din curtea Bisericii, avem toalete moderne, magazie, lumânărar, gard“, ne-a mai spus părintele.
Când nu este între ai lui, în sat, atunci se dedică şi primei meserii, cea de jurnalist. Realizează şi moderează emisiunea „Cuvânt pentru suflet”, la Trinitas TV, difuzată în fiecare miercuri şi vineri de la ora 18:00.
„Rolul meu este de mediator între cei care au nevoie şi cei care pot ajuta. Probabil ca mulți au această putere şi-i îndemnăm să caute bucuria facerii de bine. Dacă vrem să fim fericiţi, să privim la cei ce au mai puțin ca noi. După ce am privit, să ne implicam activ şi să vedem ce putem face pentru a le face viața mai ușoară“. spune preotul Marius Gheorghe esenţa Fericirii.
Mai multe știri pe republikanews.ro
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.
sursa CJ Prahova