Un tânăr de 17 ani a decedat în subsolul uni restaurant
Şocanta descoperire a fost făcută ieri după-amiază în subsolul unui restaurant din Năvodari.Încă mai era viaţă, însă nu a răspuns la manevrele de resuscitare.
„Conform primelor cercetări, poliţişti din cadrul Poliţiei staţiunii Năvodari au stabilit că tânărul era angajat al restaurantului în cauză, iar pe corpul, trunchiul ori membrele acestuia nu au fost identificate urme vizibile de violenţă”, transmite IPJ Constanţa.
La faţa locului, s-au deplasat şi poliţişti ai Serviciului Arme Exploziv si Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Constanţa, care efectuează cercetări cu privire la stabilirea substanţelor dintr-un puţ care se afla în încăperea din subsolul imobilului.De asemenea, este şi un echipaj CBRN de la IJSU, pentru a stabili dacă sunt eventuale substanţe.
Pentru că a fost găsit mort la locul de muncă, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa urmează să deschidă un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, nerespectarea măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă şi neluarea măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă”, se mai arată în comunicatul Poliţiei.
Pentru mai multe ştiri, vizitaţi republikanews.ro
sursa Antena3