Un tânăr a fost decapitat de tren. Era live pe Facebook
Nenorocirea s-a petrecut după ce un tânăr de 25 de ani ar fi pus capul pe şine. Mecanicul nu l-a văzut la timp şi nu a mai putut frâna. A fost pur şi simplu decapitat de trenul care mergea de la Arad spre Timișoara, în zona cartierului Subcetate, foarte aproape de Gara CFR Aradul Nou, pe podul CFR Micălaca.
Se pare că acesta se filma cu telefonul sau că vorbea cu cineva. Cert este că a fost decapitat, iar corpul i-a rămas intact. Lângă corpul său se afla telefonul și ochelarii de soare, notează Observator.tv.
„Circulaţia feroviară a fost întreruptă temporar, între staţiile Arad – Aradu Nou, în intervalul orar 13.42 – 15.00, din cauza unui suicid. O persoană s-a aşezat pe calea ferată înaintea trenului R 2604. Procedurile în astfel de cazuri implică oprirea circulaţiei pentru a se facilita accesul reprezentanţilor Procuraturii.”, au transmis reprezentanţii CFR.
Aceştia susţin că mecanicului trenului R 2604 nu şi-a putut continua călătoria, în urma acestui incident, şi a solicitat să fie schimbat, potrivit sursei citate.
Foto cu caracter ilustrativ