Un român de 44 de ani, considerat unul dintre cei mai periculoși hackeri din Europa, a fost arestat la Milano, după ce ani de zile a condus o grupare care ataca informatic companii și organizații din toată Europa. Gruparea, numită „Diskstation”, bloca sistemele informatice și cerea răscumpărări uriașe în criptomonede pentru a le debloca.

Capturarea sa a fost posibilă printr-o amplă operațiune desfășurată în Italia, cu sprijinul autorităților din Franța și România, dar și cu sprijinul Europol. Totul a pornit după ce mai multe firme din Lombardia au reclamat că au fost atacate: le-au fost blocate datele esențiale, iar activitatea le-a fost paralizată complet.

Cercetările au scos la iveală o rețea formată exclusiv din români, bine organizați, fiecare cu rol clar. Hackerii au vizat firme din domeniul filmului, evenimentelor sau ONG-uri internaționale. În urma unor percheziții în București, au fost descoperite dovezi clare și unii membri au fost prinși chiar în timpul atacurilor.

Liderul a fost reținut preventiv, iar ancheta continuă. Autoritățile avertizează că astfel de atacuri, numite „ransomware”, sunt tot mai frecvente și periculoase, putând bloca complet activitatea unei companii sau instituții.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook