Noul Birou permanent al Senatului a fost validat joi de plen, cu 106 voturi ‘pentru’, şase voturi ‘împotrivă’ şi două abţineri, potrivit Agerpres.
PSD este reprezentat în conducerea Senatului, ca şi în sesiunea ordinară februarie — iunie, de vicepreşedinţii Augustin Mitu şi Ioan Chelaru, chestorii Niculae Bădălău şi Neculai Bereanu, precum şi de secretarii Ion Rotaru şi Simeon Purec.
Augustin Mitu este senator de Prahova.
Vicepreşedinţii liberali ai Senatului sunt Teodor Atanasiu şi Alexandru Pereş, chestor a fost desemnat Cristian Rădulescu, iar secretari sunt Mario Oprea şi Ben-Oni Ardelean.
În această sesiune, ALDE este reprezentat în Biroul permanent de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, iar UDMR de chestorul Verestoy Attila.
Votul a fost secret şi electronic.
– See more at: http://jurnalulph.ro/politica/30740-un-prahovean-in-noul-birou-permanent-al-senatului-romaniei.html#sthash.fubPt77y.dpuf