Sursă foto: Știrile Pro TV

Un bărbat din Prahova a fost reținut în urma unui accident rutier petrecut în weekend, la Cocorăștii Mislii. Evenimentul s-a soldat, din fericire, numai cu pagube materiale, dar s-a dovedit că șoferul vinovat se urcase la volan fără a avea permis de conducere și, în plus, era beat.

„La data de 15 iulie a.c., în jurul orei 17.00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Băicoi, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au fost sesizați cu privire la faptul că pe raza comunei Cocorăștii Mislii s-ar fi produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale” anunță IPJ Prahova, potrivit Telegrama.

În eveniment au fost implicate două autoturisme, unul dintre ele fiind condus de o persoană fără permis. Mai mult, etilotestul a arătat, în cazul lui, valoarea de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat, conducătorul auto fiind dus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.

Pretinsul șofer are 42 de ani și este din Băicoi. El a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *