Un poliţist din Satu Mare a solicitat pensionarea la doar 25 de ani, după cinci ani de activitate, invocând motive psihologice/Tânărul afirmă că sistemul a exercitat prea multă presiune asupra sa, după ce, anul trecut, a fost surprins drogat la volan, în drum spre serviciu, îmbrăcat în uniformă!

„La data de 4 iulie 2023, în jurul orei 08:00, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, aflați în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control al traficului rutier în municipiul Satu Mare, au efectuat semnale de oprire unui tânăr de 25 de ani, aflat la volanul unui autoturism. Polițiștii au procedat la testarea tânărului cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru substanța tetrahidrocanabinol (THC). În acest caz, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a transmis Poliția.

În urma scandalului în care a fost implicat, tânărul polițist a dat vina pe sistem. Acesta ar fi fost declarat apt medical limitat la doar 4 ore pe zi și ar urma să încaseze 3.000 de lei pe lună.

„În cursul lunii februarie a.c., un cadru al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare și-a încetat raporturile de serviciu cu unitatea, ca urmare a clasării medicale inapt pentru îndeplinirea serviciului în poliție, conform deciziei medicale emisă de către unitatea medicală. Dosarul de pensionare al cadrului se află în analiză, în vederea stabilirii dreptului la pensie”, a transmis Poliția Satu Mare.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *