Un polițist a fost transportat la spital după ce s-a împușcat accidental cu pistolul din dotare!
Un polițist din Băile Herculane s-a împușcat accidental în picior cu pistolul din dotare. Bărbatul a fost preluat de urgență de un echipaj de ambulanță și transportat la spital, unde primește îngrijiri medicale.
Incidentul a avut loc miercuri, chiar în sediul poliției din Băile Herculane.
„Un polițist de la Poliția Stațiunii Băile Herculane, aflat în timpul serviciului, s-a împușcat accidental cu armamentul din dotare în jurul orei 13:00. Acesta a fost rănit în zona piciorului. În prezent, este conștient și a fost transportat de urgență la spital de un echipaj al Serviciului de Ambulanță”, au transmis reprezentanții IPJ Caraș-Severin.
În urma accidentului, superiorii lui au deschis o anchetă amplă.
„Conducerea inspectoratului a dispus ca o echipă complexă din cadrul inspectoratului să se deplaseze la sediul poliției pentru a stabili toate cauzele și împrejurările în care s-a produs evenimentul. În funcție de rezultatul verificărilor, vor fi dispuse măsurile necesare”, a mai transmis IPJ Caraș-Severin.