Un ploieștean a avut cea mai proastă idee după ce a consumat cannabis
Totul s-a petrecut în mezul nopții trecute cand polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești desfășurau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe Bulevardul Republicii. Împins de curaj, tanărul de 25 de ani s-a urcat la volan, dar, din fericire a fost oprit pentru control. Acesta circula cu viteza de 87 km/h și manifesta un comportament suspect. A fost testat cu aparatul DrugTest care a indicat o valoare pozitivă la substanța Cannabis, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.
Mai multe știri pe republikanews.ro
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.
FOTO CU CARACTER IUSTRATIV