Un nou contingent format din 40 de pompieri români a sosit, duminică, în Grecia, pentru a înlocui echipele care, timp de două săptămâni, au sprijinit autoritățile elene în stingerea incendiilor și monitorizarea zonelor cu risc din estul Atenei, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU)!
Noul grup va continua misiunea folosind cele nouă mijloace tehnice aflate deja pe teren: două autospeciale de stingere a incendiilor de pădure de 3.000 litri, o autospecială de 4.000 litri, una de mare capacitate de 10.000 litri, o cisternă de 30.000 litri, o autospecială pentru intervenții rapide de 200 litri, o autospecială de comunicații radio, un microbuz și un camion cu container, asigurând astfel continuitatea intervențiilor, dacă situația o va impune.
„În ultimele 15 zile, colegii noștri au participat la misiuni în mai multe zone ale regiunii Attica de Est (Keratea, Lefka), au desfășurat exerciții comune și sesiuni de instruire alături de pompierii greci și partenerii francezi și au făcut recunoașteri în teren pentru a se familiariza cu specificul zonei. Aceste activități au contribuit la îmbunătățirea capacității de reacție și a pregătirii operative în caz de urgență”, a transmis IGSU.
Misiunea modulului specializat vizează monitorizarea și intervenția la focarele identificate de autoritățile elene în zonele stabilite de acestea.
În perioada 1 august – 15 septembrie 2025, Departamentul pentru Situații de Urgență, prin IGSU, participă cu un modul național specializat în stingerea incendiilor de pădure la programul de pre-poziționare organizat de Direcția Generală pentru Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar (DG ECHO).
Programul, finanțat de Uniunea Europeană, sprijină comunitățile din Grecia afectate de incendiile devastatoare din anii anteriori și face parte din politica UE de prevenire și limitare a incendiilor de pădure în sudul Europei. În 2025, pe teritoriul Greciei participă echipaje din România, Austria, Cehia, Franța, Republica Moldova și Bulgaria.
În verile anilor 2021–2024, incendii de proporții au distrus suprafețe mari de pădure și vegetație în zona Atenei, precum și pe insulele Evia și Rodos.
Intervențiile au fost susținute eficient cu sprijinul mai multor state europene, inclusiv România.
Pe baza experienței anterioare și a solicitării DG ECHO, autoritățile elene au cerut IGSU pre-poziționarea unui modul românesc specializat în stingerea incendiilor de pădure și în 2025.
Solicitarea a fost transmisă prin Centrul de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin platforma CECIS.