Un Muzeu din Prahova are de achitat o factură colosală

Reprezentanţii Muzeul Peleș din Sinaia, care se numără printre instituțiile cu facturi uriașe la utilități, vor fi nevoiți sa achite cei peste 86.000 de lei, care reprezinta suma rezultata în urma consumului la gaze. După ce au făcut mai multe demersuri, aceștia sperau sa obtina sprijin din partea statului, însă nu a fost asa.

Instituția Castelului Pestes va fi nevoită să achite suma colosală de peste 86.000 de lei, asta pentru ca sprijinul statului nu se ia in calcul pentru costurile deja existente și facturile emise.

Compensațiile promise vor fi astfel aplicate din luna februarie a acestui an. Temerea este în continuare mare, dacă facem o analiză a perioadei precedente, în ianuarie 2021. S-au consumat astfel aproximativ 49.000 de metri cubi, pentru care instituția a plătit 62.000 de lei.

Și conducerea muzeului Peleş a aderat la grupul celorlați reprezentanți ai instituțiilor de profil, și au înaintat un memoriu primului-ministru, pentru a primi o schema de compensare. Se așteaptă acum un răspuns, pe care aceștia îl vor unul favorabil.

Vezi şi https://republikanews.ro/restrictii-de-circulatie-pentru…/

Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *