Un milionar vrea la Cotroceni. Cine e candidatul care promite să-și doneze averea în favoarea țării sale „originale”?

Cătălina Dumitrache
3 Min Read

John Ion Banu, candidat independent la alegerile prezidențiale din România și fost emigrant în SUA, a confirmat într-un interviu că este milionar, dar a susținut că acest lucru nu este ceva „excepțional” în America. El a precizat că averea sa a fost acumulată muncind cinstit, cu perseverență, și că este dispus să cheltuiască o parte din banii săi în beneficiul României, dintr-un „sentiment de gratitudine”.

„Nu că n-aş fi milionar, dar nu este mare lucru să fii milionar în Statele Unite. Nu este mare lucru să stai într-o casă de 400 de metri pătraţi. Este ceva normal. (…) Sunt dispus să-mi cheltuiesc o parte din aceşti bani în beneficiul României”, a afirmat Banu, menționând că locuiește în Florida, dar deține și o fermă în apropiere de Augusta, unde crește 50-60 de vaci.

Candidatul a spus că motivația sa pentru a intra în cursa prezidențială nu este nouă și că dorința de a candida datează de 15-20 de ani, exprimându-se poetic despre legătura sa cu România, pe care o vede ca pe o „mamă biologică”.

„Este un comportament social care durează de 15-20 de ani. România este ţara mea originală care a dat totul pentru mine. (…) Este un fel de gratitudine pe care eu consider că îmi permit să o fac”, a mai adăugat acesta.

John Ion Banu a mai candidat la alegerile din 2019 și a anunțat că aceasta este ultima sa încercare: „Dacă nu ies acum, nu mai candidez”.

Întrebat cum a reușit să plece din România înainte de Revoluție și dacă a avut vreo legătură cu Securitatea, Banu a răspuns că a emigrat legal, printr-un program internațional și cu sprijinul unei fundații americane. A precizat că există documente oficiale care confirmă că nu a avut vreo legătură cu serviciile secrete.

„Am plecat prin perseverenţă, cu avionul, împreună cu toată familia, prin Italia, cu ajutorul unei fundaţii din SUA. (…) Am o dovadă de la Departamentul de Stat de aici că nu am fost în relaţie cu Securitatea”, a spus Banu.

El a respins orice comparație cu Călin Georgescu, susținând că este „complet diferit” de acesta, având o abordare pragmatică și legalistă. A mai dezvăluit că, după revenirea sa în România, a fondat Partidul Naţiunea Română, dar că inițiativa nu a avut succes, pe fondul reticenței românilor față de politică.

„Toată lumea în România urăşte politica. (…) Dar politica este baza progresului într-un stat. Şi asta vreau să fac”, a subliniat Banu.

John Ion Banu este inginer mecanic și fondator al Ligii Româno-Americane. A emigrat în SUA în 1985, iar în prezent candidează pentru funcția de președinte al României ca independent.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Share This Article