O asociație din Satu Mare și 11 grădinițe din județ au reușit să intre în Cartea Recordurilor România printr-o inițiativă inedită: crearea unui șirag de flori realizat din PET-uri, având o lungime de peste 330 de metri

Pentru a crea șiragul de flori, sute de copii de grădiniță și familiile lor s-au unit, adunând PET-uri de 2 litri timp de 3 luni. Acestea au fost tăiate, colorate cu vopsea pe bază de apă. În ciuda planului inițial de a realiza șiraguri de 5 metri, fiecare grădiniță a depășit așteptările, rezultând un șirag final de 334 de metri, realizat din 3.350 de flacoane de plastic.

„Foarte mult le-a plăcut doamnelor educatoare această idee, 11 grădiniţe s-au implicat şi în perioada aceea de trei luni am realizat şiraguri mult mai lungi decât am spus noi, astfel încât în 24 mai am vrut neapărat ca această acţiune să se desfăşoare într-o arie protejată, cea mai apropiată de Satu Mare fiind Magia Someşului şi acolo aceste şiraguri au fost aşezate unul după celălalt. S-a măsurat la faţa locului şi am constatat că în urma mobilizării grădiniţelor, părinţilor, bunicilor, s-a realizat un şirag lung de 334 de metri. Am spus că acest şirag lung ar putea intra în Cartea Recordurilor. Atunci am făcut documentaţia necesară şi comisia de evaluare a considerat că merităm să intrăm în Cartea Recordurilor. Meritul a fost al grădiniţelor. Noi, asociaţia, am fost cu ideea, să conştientizăm importanţa colectării separate„, a menţionat, pentru sursa citată, Elisabeta Bekessy, fostă directoare a Agenţiei pentru Protecţia Mediului Satu Mare, în prezent preşedintele Asociaţiei „Copacul Vieţii”.

După stabilirea recordului, Asociaţia „Copacul Vieţii” a primit un certificat de la Cartea Recordurilor România. Ceremonia a avut loc la sediul Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *