Un înger are nevoie de îngeri pentru a supravieţiu! Mateo poate trăi doar cu ajutorul tău!

Sunt îngeri pe pâmânt care trec prin încercări grele ce ne privesc şi pe noi pentru că ne putem mobiliza, contribuind astfel la salvarea lor.

De data aceasta, este vorba despre Mateo, un băieţel care fără semeni nu va mai exista. Suferă de leucemie mieloblastică. Este motivul pentru care comunitatea din care face parte s-a mobilizat şi se fac eforturi pentru a-i reda o viaţă normală.

Într-o postare pe Facebook este explicat ce putem face pentru a-l salva.

„Sâmbătă, 26 Februarie 2022, organizăm TÂRG CARITABIL DE MĂRȚIȘOR PENTRU MATEO.

Unde?

În satul Tăriceni pe terenul de fotbal.

Vă invităm cu mic cu mare să participati la acest târg, unde toate bunurile noastre ale tuturor, vor fi prezentate și vândute, iar banii strânși îl vor ajuta pe Mateo să ajungă la un spital din Italia, imediat după finalizarea primei cure de chimiotetapie și stabilizarea lui.

Și pentru că acest târg pentru Mateo este la doar 2 zile distanță de 1 Martie, ne dorim ca vedeta acestui târg să fie mărțișorul, mărțișor făcut cu dragoste chiar de voi. Vă așteptăm cu orice fel de bunuri, haine, încălțăminte, electrice, electronice , sport, mobilier, orice credeți că poate să fie util intr-o casă.

De reținut, lucrurile trebuie să fie intr-o stare bună, curate și folosibile. Pentru orice sugestie, pentru orice idee, te așteptăm să ne contactezi. Echipa de organizare și datele de contact sunt aici:Alina Maria Mihăilescu +40727946085

Georgiana Serbezan +40721104519 Cristina Draghici +40727374009

Macovei Marilena 0725 126 462

Bârsășteanu Laurențiu +40722543757

Toate încasările de la acest eveniment vor fi direcționate către Mateo .

Vom tine aproape, vă vom informa și vă vom tine la curent cu toate acțiunile și tot ce tine de acest eveniment.

Organizarea pe tot parcursul evenimentului va tine cont de legislația în vigoare în ceea ce înseamnă protejarea sănătății prin asigurarea distanțării, purtarea măștii de protecție și alte masuri care vor fi în vigoare la data realizării evenimentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *