Doi studenți care stăteau de vorbă în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-un parc din municipiul Bistrița, au fost atacați de patru tineri care le-au cerut droguri și bani. Întregul incident a fost povestit chiar de părinții celor două victime iar agresorii au fost reținuți de poliție.
”Băiatul meu are 20 de ani și este student la Conservator. Aseară în jurul orei 22.00 a plecat să se întâlnească cu un fost coleg de liceu, un prieten, și au stat în parcul din spatele bisericii. (…) La un moment dat, au venit patru băieți care le-au cerut droguri și bani, ei bineînțeles că nu au avut, aveau pistol cu bile și o macetă. I-au pus în genunchi și pistolul la cap ca să-i caute prin buzunare. Apoi i-au trântit jos. Băiatul celălalt a stat, dar băiatul meu a tot încercat să se ridice. Atât au dat în el până l-au nenorocit. (…) Au plecat, nu le-au luat telefoane, nimic altceva. Prietenul băiatului meu și-a sunat imediat părinții care au coborât din bloc, au sunat la 112, a venit salvarea și l-a luat pe fiul meu și l-au dus la spital”, a declarat mama studentului pentru publicația Timp Online.
”Pur și simplu sunt îngrozită și vreau să trag un semnal de alarmă să știe toată lumea că se pot întâmpla astfel de lucruri și la noi în oraș, să stai de vorbă cu cineva, să fii atacat și să ajungi într-un asemenea hal”, a spus ea.
”La Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița au fost aduși sâmbătă, 6 mai, în jurul orei 1.00, doi tineri care au suferit vătămări corporale.Este vorba despre un tânăr de 20 de ani din Bistrița, diagnosticat cu traumatism craniocerebral minor de grad 0 cu risc, hematom epicranian frontal drept și intraorbital stâng, fractură de piramidă nazală, plagă la buza superioară și diferite echimoze, care, după investigații și tratament de specialitate în Urgență, a fost externat cu recomandări medicale.Cel de-al doilea este un minor de 17 ani din Bistrița, care a fost diagnosticat cu traumatism craniocerebral minor de grad 0, plagă frontală prin împușcare cu pistol cu aer comprimat, corp străin epicranian radioopac nemetalic, care i-a fost extras din țesutul subcutanat în cadrul unei intervenții neurochirurgicale. Și cel de-al doilea pacient a beneficiat de tratament specific, ulterior fiind externat cu recomandări la domiciliu și indicația de a se prezenta la control medical pentru scoaterea firelor de sutură” – Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița.
Mai multe informatii despre itamplare se pot gasi in sursa citata.
Sursa: realitatea.net
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.