Bărbatul a fost prins în flagrant delict, la scurt timp după ce a primit banii, și este acuzat și de agresiune fizică repetată, iar acum e arestat preventiv
Un fost polițist din județul Bacău, în vârstă de 29 de ani, a fost arestat preventiv sâmbătă, sub acuzația de șantaj, după ce i-a cerut fostei iubite, o femeie de 50 de ani, suma de 10.000 de euro în schimbul tăcerii. Tânărul a amenințat-o că va publica pe rețelele sociale fotografii indecente cu ea, realizate în perioada relației lor. Surse judiciare afirmă că femeia este căsătorită și că fostul polițist intenționa să dezvăluie relația extraconjugală dacă nu primea suma solicitată.
Plângerea a fost înregistrată pe 22 mai, iar polițiștii au organizat rapid un flagrant pentru a-l prinde pe suspect. Acesta a fost imobilizat în trafic imediat după ce a primit banii. În același dosar, femeia a susținut că a fost agresată fizic de mai multe ori de către fostul partener.
În urma acestor acuzații, autoritățile au emis un mandat de arestare preventivă pe numele bărbatului. El este cercetat pentru șantaj și lovire sau alte violențe. Cazul se află în continuare în atenția Poliției Județene Bacău.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.