Un tânăr din Ploiești a fost selectat alături de alți 16 elevi din licee din toată țara, să petreacă o zi alături de miniștrii din Guvernul României.
Bogdan Dinu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național Jean Monnet din Ploiești a stat la masă cu premierul Sorin Grindeanu, în calitate de secretar general al Guvernului. E drept, doar pentru a zi a primit tânărul ploieștean această calitate, pe care însă a îndeplinit-o cu onoare. Bogdan este și colaborator al Ziarului Incomod, dar este implicat și în alte proiecte.
”Am avut ocazia să îl cunosc și pe domnul Prim-ministru Sorin Grindeanu, care mi-a explicat cu ce se ocupă premierul unei țări și cum decurge o zi de-a sa. Mi-a spus că tatăl său a fost ani buni director al Liceului Pedagogic din Caransebeș, omolog al liceului la care eu învăț în Ploiești”, a declarat Bogdan Dinu.
Proiectul «Ministru pentru o zi» este un exercițiu civic prin care Guvernul României își dorește să încurajeze cultura participativă a tinerilor, să promoveze valorile si principiile democratice și să aducă administrația publică mai aproape de cetățeni. Aflat la a treia ediție, proiectul este realizat de Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, în parteneriat cu Consiliul Național al Elevilor.