Un consilier județean s-a opus ajutorului pentru Republica Moldova
Două proiecte de hotărâre pentru finanțarea unor obiective din Republica Moldova au fost pe ordinea de zi a ședinței de marți. Un consilier județean a votat împotrivă în ambele cazuri.
Proiectele au fost prezentate de vicepreședintele CJ Prahova Ludmila Sfârloagă.
Este vorba despre finanțarea unor lucrări la Muzeul Raional de Istorie Cimișlia și la Spitalul Hîncești. Prahova este înfrățită cu cele două raioane.
CITEȘTE și Angajații Consiliului Județean desfac șampania! Au fost aprobate salariile mărite
În primul caz, a fost propusă suma de 40.000 de euro, în cel de-al doilea, 32.000 de euro.
Președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, a precizat că un corp de clădire al Muzeului de Istorie Cimișlia va purta numele Prahova.
Consilierul Județean Nicușor Răducanu nu a fost de acord cu propunerea.
„Avem, și în Prahova, localități unde școlile au toalete în curte. Sau sunt străzi neasfalatate în unele orașe. Ar fi mai bine să ne ocupăm de noi. Eu am fost la Chișinău și lumea mi-a spus că ei trag cu URSS. Că de acolo vin banii, acolo sunt afacerile”.
Consilierul a fost contrazis de președintele CJ.
„Țin să vă amintesc că Republica Moldova este sub un embargou al Rusiei. Sunt frații noștri și trebuie să-i ajutăm. Este vorba despre cofinanțare. Și noi am avut nevoie de ajutor de la alte state și l-am primit. Și sunt convins că nici ei nu stăteau perfect la toate capitolele”.
Bogdan Toader
Ambele proiecte au trecut, cu un singur vot împotrivă.