Dr. Marian Gașpar, unul dintre cei mai reputați chirurgi din vestul țării, a fost condamnat la închisoare cu executare.
Acum doi ani, procurorii l-au surprins pe Dr. Gașpar primind mită de la pacienți. Sentința, care prevede trei ani de închisoare cu executare, nu este definitivă și poate fi contestată în termen de zece zile.
În motivarea sentinței, magistrații afirmă că, deși doctorul și-a recunoscut faptele, nu a manifestat în niciun moment regret sau înțelegerea gravității acestora.
În plus, medicului i-a mai fost confiscată suma de 250.000 de euro, bani pe care i-a avut în conturi dar nu i-a putut justifica.
Chirurgul a fost prins în flagrant
Doctorul Marian Gașpar a fost surprins în flagrant acum doi ani, în cabinetul său de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara. La acel moment, un pacient a depus o plângere după ce i s-a solicitat o mie de euro pentru o intervenție chirurgicală.
Medicul a fost monitorizat timp de o săptămână, perioadă în care a primit bani de șapte ori, sumele variind între 100 și 2.000 de euro.
Marian Gașpar nu a condiționat actul medical, dar, în anumite cazuri, le-ar fi sugerat pacienților că ar fi „de rușine” să nu îi ofere nimic, relatează stirileprotv.ro.