Totul a ieșit la lumină la sfârșitul lunii trecute, când polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au fost sesizați de către un bărbat de 34 de ani, din București, cu privire la faptul că un bunic de 68 de ani, ar încerca să găsească persoane minore pentru a întreține relații sexuale cu acestea contra cost. De aici până a-l demasca pe bătrănul cu apucături bolnave nu a mai fost mult, iar ieri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni au descins la domiciliul acestuia din localitate.

Pe numele acestuia a fost emis și un mandat de aducere, pe parcursul zilei de ieri, fiind condus la audieri.

La finalizarea activităților, față de bărbat s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, iar, astăzi, 11 decembrie, a fost prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive, acesta fiind plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Astfel, polițiștii, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni, au documentat activitatea infracțională a persoanei reclamate, stabilind că, în perioada 14-19 noiembrie, precum și în perioada 20-30 noiembrie a.c., bănuitul, în vârstă de 68 de ani, din Moreni, prin mijloace de comunicare la distanță (aplicații mesagerie), ar fi propus unor minore de 13 și 15 ani să se întâlnească în vederea întreținerii unor acte de natură sexuală.

De asemenea, în perioada 14-19 noiembrie, prin intermediul aplicației de comunicare la distanță, ar fi îndemnat minora de 13 ani să își efectueze acte de natură sexuală, fără ca actele respective să fie realizate.

În cauză, cercetările continuă pentru administrarea întregului probatoriu și dispunerea măsurilor prevăzute de lege.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews