Pe 1 mai, în locuința unui bărbat de 36 de ani din Mehedinți, au fost descoperite șapte reptile, inclusiv trei vipere și un piton. Bărbatul a fost găsit decedat

Pe 1 mai, un bărbat în vârstă de 36 de ani din Drobeta Turnu Severin a fost găsit mort în locuința sa. Cel mai probabil, acesta a fost ucis de șerpii pe care îi deținea în casă.

Potrivit informațiilor preliminare, în imobil au fost identificate 7 reptile, inclusiv 3 vipere din familia Vipera Ammodytes, 3 șerpi din familiile Colubridae și Anguidae, și un piton Constrictor exotic. Aceste reptile erau ținute în spații special amenajate, care au fost sigilate de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor.

Joi, 9 mai, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, împreună cu un specialist biolog din cadrul Institutului de Biologie al Academiei Române, reprezentanți ai DSVSA și comisari ai Gărzii de Mediu Mehedinți, sprijiniți de jandarmi din cadrul IJJ Mehedinți, au ridicat mai multe reptile din locuința din Drobeta Turnu Severin.

Specialiștii de la Institutul de Biologie al Academiei Române au preluat reptilele pentru a efectua procedurile legale.

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au întocmit un dosar penal pentru încălcarea regimului ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, și a florei și faunei sălbatice.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *