Un bărbat în vârstă de 47 de ani din Drăgăneşti a intrat în atenţia oamenilor legii după ce au apărut unele indicii că, în calitate de adminstrator al unei societăţi comerciale din localitate, ar fi încercat să păcălească Statul. Mai exact acesta ar fi evidenţiat în contabilitate cheltuieli fictive, cu scopul diminuării bazei impozabile și sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor către bugetul de stat. Prejudiciul creat a fost estimat la 321.132 lei, reprezentând impozit pe profit şi TVA de plată.
Totodată, bănuitul nu ar fi înregistrat în contabilitate o factură emisă către o societate comercială, reprezentând un venit de 18.670,68 lei (prejudiciind astfel bugetul de stat cu 6.023 lei).
În cauză a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.
Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, cu propunere de emitere a rechizitoriului și sesizare a instanței competente a soluționa cauza.
sursa comunicat IJP Prahova
foto cu caracter ilustrativ(Smile fm)