Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei de polițiștii din Caraș-Severin după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Caraș-Severin au anunțat vineri că polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor Caraș-Severin au fost sesizați, la sfârșitul lunii mai, că în localitatea Iardașița, comuna Mehadia, au fost găsiți cinci pui de pisică foarte mici, abandonați lângă un container de gunoi. Ei au adăugat că abandonarea animalelor constituie contravenție și este sancționată cu amendă între 3.000 și 12.000 de lei.
”Pisicuţele în vârstă de doar o zi au fost încredinţate unei asociaţii pentru protecţia animalelor, care se ocupă în continuare de tratarea şi îngrijirea lor. Totodată, aceştia au continuat verificările pentru a stabili cine a abandonat animalele, astăzi fiind identificat un bărbat de 67 de ani, din judeţul Mehedinţi, care a fost sancţionat contravenţional, cu amendă de 12.000 de lei, pentru fapta sa”, au precizat poliţiştii, potrivit news.ro.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews