În Vaslui, un bărbat care a urcat pe acoperișul unui bloc pentru a efectua reparații a fost găsit în stop cardio-respirator și cu arsuri solare/ Medicii sunt în curs de a încerca resuscitarea sa/ Soția acestuia a fost cea care a solicitat ajutorul!
Un bărbat în jur de 60 de ani, care miercuri a urcat pe acoperișul unui bloc din Vaslui pentru a face reparații, a fost găsit în stop cardio-respirator și cu arsuri solare.
Soția lui a fost cea care a solicitat ajutorul autorităților când a observat că nu mai coboară.
„O femeie a cerut ajutor după ce a observat că soțul său, care urcase pe acoperișul blocului nr. 350 pentru a efectua niște reparații, nu mai coboară. La sosirea echipajelor de intervenție, bărbatul în vârstă de 60 de ani a fost găsit căzut pe acoperiș. Acesta prezintă arsuri solare și se află în stop cardio-respirator. Salvatorii au reușit să-l extragă și îi aplică în prezent manevre de resuscitare”, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui în comunicatul său.
La fața locului intervin pompierii cu o autospecială de căutare-salvare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială dotată cu modul de salvare, precum și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă, însoțită de o ambulanță echipată cu medic de la Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui.