Un bărbat a murit în vama Petea, înainte să treacă din Ungaria în România.
Luni, în Vama Petea, un bărbat a murit înainte să treacă din Ungaria în România. El a intrat în stop cardio-respirator. El nu a putut fi resuscitat.
În vârstă de 36 de ani, bărbatul se afla pe partea maghiară și intenționa să intre în România, pe la punctul de trecere a frontierei de la Petea. În jurul ore 15:00, bărbatul a intrat în stop cardio-respirator. La faţa locului au ajuns două echipaje de prim-ajutor din județul Satu Mare și din Ungaria. A fost chemat şi un elicopter medical al statului maghiar.
„În Punctul de Trecere a Frontierei Petea – la ora 15.00, în zona punctului de trecere, pe teritoriul maghiar, a fost observat un cetățean român căzut, inconștient. S-a solicitat intervenția ambulanței maghiare, care la ora 15.10 efectua primele manevre de resuscitare. Autoritățile maghiare au solicitat intervenția unui echipaj aerian. La ora 15.47 a fost constatat decesul persoanei. Precizăm faptul că persoana se deplasa pe jos, pe teritoriul statului maghiar, și nu ajunsese pe aliniamentul de control, nu efectuase formalitățile de frontieră pentru ieșirea din Ungaria, respectiv intrarea în România”.
Bărbatul este din Turulung, județul Satu Mare. Corpul neînsuflețit a fost dus la o prosectură din Ungaria și urmează să fie repatriat.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.