Un bărbat, a fost reţinut de poliţişti după ce acesta a turnat benzină peste concubina sa şi a aprins focul. Femeia a reuşit să stingă flăcările, sesizând autorităţile, potrivit news.ro. Bărbatul este din Otopeni, Ilfov.
„La data de 10 mai, în jurul orelor 01:46, poliţiştii oraşului Otopeni au fost sesizaţi prin apel 112 de către o femeie, cu privire la faptul că, în timp ce se afla la domiciliul din comuna Dascălu, oraşul Otopeni, concubinul acesteia a turnat benzina peste ea şi a dat foc la un burete”, a transmis IPJ Ilfov.
”În cadrul activităţilor efectuate, poliţiştii l-au depistat pe bărbatul bănuit de comiterea faptelor sesizate, la imobilul unde acesta locuia, din comuna Dascălu, şi l-au condus la sediul Poliţiei Oraşului Otopeni pentru cercetări. La acest moment, bărbatul se află în custodia poliţiştilor”, au mai transmis poliţiştii.
Un dosar penal a fost deschis, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la distrugere prin incendiere, violare de domiciliu şi violenţă în familie.
Din fericire, femeia a supraviețuit, rămânând cu câteva arsuri la o mână.
Sursa: observatornews.ro
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.