Un băieţel din Ploieşti, la un pas de moarte dintr-un gest pe care îl poate face oricând şi copilul tău

Admin Republika
1 Min Read

Un băieţel de 9 ani din Ploieşti s-a gândit să facă bani de buzunar aşa că s-a hotărâtsă adune flori de tei şi apoi să le vândă în piaţă. Din păcate ghinionul a ţinut cu el şi imediat ce s-a urcat în teiul din faţa blocului, a alunecat şi a căzut de la mare înălţime.

Un trecător i-a sărit în ajutor băiatului care zăcea pe caldarâm fără vlagă. Micuţul a fost transportat de urgenţă la spital.

„Copilul, în vârstă de 9 ani, a fost adus de ambulanţa conştient, dar somnolent. La examinarea preliminară s-a constat un traumatism cerebral mediu.”, a declarat pentru stirileprotv. ro Andrei Ilinca, purtător de Cuvânt al Spitalului de Urgenţă Ploieşti

Se pare ca cel mic provine dintr-o familie numeroasă, cu şase fraţi şi cu o situaţie financiară precară. Din vânzarea florilor de tei copilul spera să strângă ceva bani.

sursa stirile protv.ro

sursa foto Libertatea.ro

Share This Article
Niciun comentariu