Aeronava care a aterizat sâmbătă la București este frecvent utilizată de Departamentul de Justiție al Statelor Unite, relatează Boarding Pass!

Identitatea pasagerilor și scopul vizitei în România rămân necunoscute, notează sursa citată.

„Aceeași aeronavă a fost folosită anterior de fostul președinte american și soția sa pentru a zbura la Roma, la funeraliile Papei Francisc. Nu se știe de ce se află acum la București”, a precizat Boarding Pass.

În urmă cu o lună, fostul președinte democrat Joe Biden și soția sa, Jill Biden, au participat la Vatican la funeraliile Papei Francisc, potrivit biroului său, care a subliniat relația apropiată dintre cei doi lideri.

Călătoria a fost făcută independent, cu o aeronavă diferită de cea a actualului președinte republican Donald Trump, prezent și el la ceremonie.