Sursa: stirilekanald

Un autocar cu peste 80 de pasageri s-a răsturnat, luni seara, în zona Hârşova din judeţul Constanţa, conform IPJ Constanta

 Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie iar echipajele de intervenţie au fost suplimentate, inclusiv cu unele din judeţele Ialomiţa şi Călăraşi. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au anunţat că accidentul s-a produs, cel mai probabil, din cauza exploziei unui cauciuc. Planul Roşu a fost dezactivat

Şapte persoane sunt rănite şi vor fi duse la spital, restul pasagerilor fiind duşi la Primăria Hârşova, printre care si doi copii de 12 respectiv 13 ani.

“La data de 9 octombrie, în jurul orei 21.00, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizaţi cu privire la fapul că, pe DN 2A, în apropierea oraşului Hârşova, s-a produs un accident rutier. Din primele informaţii reiese că accidentul ar fi fost cauzat de explozia cauciucului unui autocar care transporta aproximativ 80 de persoane. Şoferul ar fi pierdut controlul direcţiei, iar autocarul s-ar fi răsturnat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatele etilotest şi drugtest, rezultatele fiind negative. Din informaţiile existente până în prezent, cinci persoane ar fi fost rănite şi transportate la spital”, au transmis poliţiştii.

”Din informaţiile primite la acest moment, nu ar fi persoane încarcerate. Toate cele 83 de persoane, pasageri ai autocarului, sunt in evaluare medicală la faţa locului”, a precizat Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

Evenimentul rutier a avut loc pe DN 2A, între Popas Mioriţa şi Ghindăreşti. 

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *