Sursă foto: protothema.gr

Șapte ultrași români din gruparea „Knot 2004”, o facțiune din galeria echipei Petrolul Ploiești, au fost reținuți la punctul de control vamal Promachonas din Grecia în timp ce încercau să intre în țară.

În momentul controlului, asupra acestora au fost descoperite mai multe arme albe și materiale pirotehnice. Un tricou și o eșarfă în culorile echipei favorite au fost de asemenea găsite asupra lor, ceea ce a facilitat identificarea lor.

Fanii se îndreptau către Pireu, unde intenționau să participe la meciul dintre Olympiakos Pireu și Genk, programat joi seară la ora 22:00. Deși situația poate părea surprinzătoare la prima vedere, are o explicație cunoscută în rândul ultrașilor.

Respectiva grupare din galeria „lupilor galbeni” are o relație de înfrățire de mai mulți ani cu o altă brigadă din peluza echipei Genk, denumită „Geneche 2007”. Suporterii Petrolului plănuiau să asiste la meci alături de ultrașii echipei belgiene, dar, în cele din urmă, nu vor ajunge la partida din turul III al preliminariilor Europa League, întrucât au fost reținuți.

Conform informațiilor obținute de presa elenă, poliția din Serres, un oraș din nord-estul Greciei, a efectuat șapte arestări după ce a efectuat percheziții în rândul suporterilor români, care se îndreptau către Pireu cu o dubă. În timpul perchezițiilor, au fost descoperite două cuțite, un clește cu tăietură longitudinală, bâte de baseball, spray-uri cu vopsea și materiale pirotehnice.

Acestor suporteri li s-au întocmit dosare penale și, conform jurnaliștilor eleni, vor fi predați procurorului din Serres.

Legătura strânsă dintre membrii grupării „Knot” și brigada echipei Genk este bine cunoscută în comunitatea ultrașilor. Nu este prima dată când ultrașii din Ploiești călătoresc în străinătate pentru a susține meciurile echipei Genk. Acest lucru s-a întâmplat și la finalul lunii iulie, când ploieștenii au mers în Elveția pentru a urmări meciul din Champions League dintre Genk și Servette Geneva.

În trecut, suporterii din Belgia au vizitat și ei România, chiar contribuind financiar pentru a susține echipa Petrolul, achiziționând online bilete la meciurile „galben-albaștrilor”.

Sursă: Gazeta Sporturilor

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *