Nordul judeţului Prahova, lovit de inundaţii
Ultimele 24 de ore, critice pentru prahoveni. Inundaţiile au creat probleme grave în mai multe localităţi.
Ploile din ultimele 24 de ore au creat probleme mai ales în nordul judeţului Prahova, unde au fost prognozate precipitații de până la 70 l/mp. Mai multe locuințe, gospodării și beciuri au fost inundate.
Potrivit ISU Prahova,pompierii au acționat cu motopompe pentru evacuarea apei din 13 locuințe și 22 beciuri. Apa a pătruns în 10 locuințe, 19 beciuri și gopspodării din satul Măneciu Ungureni. Ploaia a cauzat probleme și în satul Schiulești din comuna Izvoarele. O locuință și două beciuri fiind inundate. Probleme au fost și în comuna Cerașu unde apa a pătruns într-o locuință și într-un subsol de bloc la Plopeni.
Pompierii au fost în alertă și în Paulesti la o locuință inundată, precum și pe strada Cumpătu din Sinaia, unde traficul a fost blocat aproximativ 30 de minute, potrivit sursei citate.
Din cauza vântului puternic un copac a căzut pe un autoturism în Ploiesti iar în Vălenii de Munte, pe strada Berevoiești mai multi stâlpi de alimentare cu energie electrică s -au rupt și au blocat carosabilul.
În acest moment un echipaj de pompieri cu o motopomă acționează în Măneciu, pe strazile Fabricii și Costeși pentru a evacua apă din două locuințe.
34 pompieri militari cu 15 mijloace au intervenit pentru asigurarea măsurilor specifice de protecție a comunităților, precum și pentru evacuarea apei din zonele inundate.
Pompierii rămân la datorie, pentru limitarea și înlăturarea potențialelor efecte ale fenomenelor periculoase, monitorizarea situației din zonele vizate precum și evoluția acesteia