Un grup de experți în neuroștiințe din Marea Britanie a dezvăluit săptămâna aceasta rezultatele inițiale ale unor teste experimentale menite să exploreze conceptul că „uitarea” poate să nu fie un aspect negativ, ci mai degrabă o formă de învățare.
În cursul anului trecut, specialiștii în neuroștiințe responsabili de această nouă teorie au propus că modificările în capacitatea noastră de a accesa anumite amintiri se datorează feedback-ului și predictibilității mediului înconjurător.
Ei susțin că uitarea poate fi o caracteristică funcțională a creierului, oferindu-i posibilitatea de a interacționa într-un mod dinamic cu mediul în continuă schimbare în care trăim împreună cu alte organisme.
Într-un mediu în evoluție rapidă, precum cel în care ne desfășurăm activitatea împreună cu alte organisme, procesul de uitare a unor amintiri poate aduce beneficii, susțin ei. Acest lucru poate conduce la un comportament mai flexibil și la luarea de decizii mai informate.
În situațiile în care amintirile au fost dobândite în contexte care nu mai sunt relevante pentru mediul prezent, pierderea acestor amintiri ar putea, de fapt, să aducă un beneficiu general în ceea ce privește starea noastră de bine.
Într-un articol publicat în revista „Cell Reports”, echipa de cercetare prezintă rezultatele primului studiu experimental dintr-o serie, în care au investigat efectul uitării naturale, „de zi cu zi”, asupra anumitor amintiri din creier.
Echipa de la Institutul de Științe Biomedicale Trinity (TBSI) a analizat o formă de uitare numită interferență retroactivă, în care experiențele diferite ce au loc într-un interval scurt de timp pot determina uitarea amintirilor recent formate.
În cadrul studiului, șoarecii au fost instruiți să asocieze un anumit obiect cu un context sau încăpere specifică și apoi să recunoască acest obiect într-un alt context sau încăpere.
Rezultatele au indicat că amintirile asociațiilor inițiale sunt uitate atunci când experiențele ulterioare „interferează” cu aceste amintiri inițiale.
Pentru a examina efectul acestei forme de uitare asupra memoriei în sine, cercetătorii au folosit o tehnică numită optogenetică pentru a marca genetic anumite grupuri de neuroni care stochează amintiri specifice (cunoscute sub numele de „celule engram”) din creierul șoarecilor. Acești neuroni au fost ulterior monitorizați pentru activitate și funcționare în urma procesului de uitare.
Prin aplicarea stimulării cu lumină folosind această tehnică, cercetătorii au constatat că amintirile aparent pierdute pot fi recuperate în mai multe situații comportamentale.
În plus, când șoarecilor li s-au oferit noi experiențe legate de amintirile uitate, aceste amintiri au putut fi reactivaționate natural.
Concluziile sugerează că concurența dintre diferitele grupuri de neuroni afectează reamintirea, iar amintirile uitate pot fi reactivaționate prin stimuli naturali sau artificiali, precum și prin experiențe noi care aduc o actualizare comportamentală, explică dr. Livia Autore, bursieră postuniversitară a Consiliului Irlandez de Cercetare (IRC), care a condus acest studiu la laboratorul din cadrul Institutului de Științe Biomedicale Trinity.
Deoarece această cercetare demonstrează că procesul de uitare naturală poate fi reversibil în anumite circumstanțe, acest lucru poate avea implicații semnificative în domeniul bolilor, cum ar fi boala Alzheimer, în care procesele zilnice de uitare pot fi eronat activate de deteriorarea creierului.
(Imagine articol: Uitarea poate fi o caracteristică funcțională a creierului, permițându-i acestuia să interacționeze în mod dinamic cu un mediu dinamic. Credit: Dr. Nora Raschle).
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.