Uniunea Europeană îşi propune să intensifice eforturile pentru interzicerea terapiei de conversie şi combaterea urii împotriva persoanelor LGBTQ+, în contextul creşterii atacurilor la adresa acestei comunităţi, relatează POLITICO şi EUObserver!
Aşa-numita „terapie de conversie” reprezintă orice practică menită să schimbe, să reprime sau să modifice orientarea sexuală ori identitatea de gen a unei persoane. Potrivit datelor Comisiei Europene, aproape un sfert dintre membrii comunităţii LGBTQ+ din UE – inclusiv aproape jumătate dintre persoanele trans – au fost supuşi unei forme de terapie de conversie, care variază de la violenţă fizică şi sexuală până la abuz verbal şi umilire.
„Aceste cifre sunt şocante. Acest lucru trebuie să înceteze”, a declarat comisarul european pentru egalitate, Hadja Lahbib, la prezentarea noii Strategii pentru Egalitate LGBTIQ+ 2026–2030, menită să contracareze creşterea atacurilor împotriva persoanelor LGBTQ+.

În prezent, doar jumătate dintre statele membre au o strategie naţională pentru egalitatea LGBTQ+, iar opt ţări – Belgia, Cipru, Franţa, Germania, Grecia, Malta, Portugalia şi Spania – au interzis deja terapia de conversie. Olanda este în curs de a adopta o măsură similară.
Noua strategie, deşi nu are caracter obligatoriu, prevede intensificarea acţiunilor împotriva discursului instigator la ură online şi offline, elaborarea unui plan pentru combaterea hărţuirii cibernetice şi posibila introducere a unei legislaţii europene privind armonizarea definiţiei infracţiunilor de ură.
Printre obiectivele principale se numără extinderea listei infracţiunilor la nivelul UE pentru a include discursul de ură homofob, promovarea recunoaşterii reciproce a parentalităţii în cazurile transfrontaliere şi integrarea preocupărilor LGBTIQ+ în toate politicile europene, pentru a asigura siguranţă şi şanse egale.
Lahbib a dedicat această strategie lui Mustafa, un prieten din copilărie agresat pentru că era homosexual, subliniind că „Uniunea are datoria de a proteja persoanele care sunt diferite”.
Comisia Europeană intenţionează, de asemenea, să dubleze bugetul alocat organizaţiilor societăţii civile care promovează egalitatea – la 3,6 miliarde de euro, prin programul CERV.
Lahbib a atras atenţia că „online-ul este o otravă care nu rămâne online”, avertizând că violenţa digitală alimentează atacurile reale împotriva comunităţii LGBTQ+.
Totuşi, noua strategie a fost criticată de unele organizaţii pentru drepturile omului şi de eurodeputaţi din intergrupul LGBTIQ+ al Parlamentului European, care au considerat documentul insuficient de ambiţios.
În paralel, Comisia Europeană avertizează că nu va ezita să acţioneze în instanţă statele membre care încalcă drepturile fundamentale, în special Ungaria şi Slovacia, unde guvernele au adoptat recent măsuri restrictive împotriva persoanelor LGBTQ+.
„Comisia nu va ezita să ia măsuri suplimentare pentru a proteja drepturile omului”, a spus Lahbib, reamintind că există deja zece proceduri de încălcare a drepturilor fundamentale în curs împotriva Ungariei şi că fonduri europene în valoare de 18 miliarde de euro au fost îngheţate din acest motiv.
Strategia 2026–2030 reafirmă angajamentul UE de a combate practicile de conversie, de a susţine recunoaşterea legală a genului bazată pe autodeterminare şi de a garanta recunoaşterea egală a familiilor „curcubeu” în toate statele membre.
Promovarea incluziunii încă din copilărie şi sprijinirea mediilor educaţionale sigure sunt, de asemenea, priorităţi majore.
„Două treimi dintre tinerii LGBTIQ au fost hărţuiţi în timpul şcolii. Acest lucru trebuie să se schimbe”, se arată în documentul Comisiei.

Mai multe ştiri pe republikanews.ro