Patru turiști polonezi, blocați în munți la granița județelor Hunedoara, Vâlcea și Alba, salvați după o misiune de cinci ore!
Patru cetățeni polonezi au fost salvați, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce au rămas blocați în zona montană de la limita județelor Hunedoara, Vâlcea și Alba. În operațiunea de salvare, care a durat aproximativ cinci ore, au intervenit jandarmii montani din Hunedoara și Vâlcea, sprijiniți de un echipaj Salvamont Parâng.
Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, apelul la numărul de urgență 112 a fost făcut la ora 00:10, semnalând că cei patru turiști se aflau la o altitudine de 1.900–2.000 de metri, într-un gol alpin din zona Plaiul Muierii.
O persoană din grup a reușit să transmită coordonatele GPS, facilitând localizarea.
Echipele de intervenție au ajuns la turiști după aproximativ două ore, constatând că aceștia nu aveau nevoie de îngrijiri medicale.
Grupul a fost însoțit în siguranță până la Petroșani, iar misiunea s-a încheiat cu succes în jurul orei 05:00.

Mai multe ştiri pe republikanews.ro