Turist decedat după ce a fost călcat de copitele unei cirezi de vaci în Alpii austrieci

Dudau Andreea Valentina
2 Min Read

Un turist a decedat în Alpii austrieci după ce a fost călcat de o turmă de vaci, în timp ce se plimba împreună cu soția sa și câinele lor!

Victimele, ambii în vârstă de 82 de ani, se îndreptau spre o cabană montană din Ramsau am Dachstein, provincia Styria, duminică după-amiază, când turma – formată din nouă vaci, inclusiv trei viței – s-a năpustit asupra lor. Purătorul de cuvânt al poliției locale, Markus Lamb, a declarat că cei doi au fost răniți grav.

Martorii de la fața locului, inclusiv alți excursioniști și personalul cabanei, au acordat primul ajutor și au sunat la serviciile de urgență. Cei doi au fost transportați la un spital din Salzburg, însă bărbatul a murit înainte de a putea fi supus unei intervenții chirurgicale.

Procurorii locali investighează circumstanțele incidentului și așteaptă rezultatul autopsiei.

Incidentul amintește de alte atacuri similare: în iulie 2025, o femeie însoțită de doi câini a murit în regiunea Salzburg, după ce o turmă de vaci a atacat-o.

În 2014, o altă victimă a fost ucisă de o vacă, ceea ce a determinat autoritățile austriece să publice un „cod de conduită” pentru excursioniști, care recomandă păstrarea distanței față de animale și menținerea câinilor în lesă, dezlegându-i doar în caz de atac.

Share This Article