Primăria Ploiești stă pe un butoi cu pulbere. Mai exact, un alt mare scandal este pe punctul de a ajunge în atenția publică…și de ce nu, și în atenția instituțiilor abilitate să sancționeze orice ilegalități din administrație.
Exemple ar fi multe, dar promitem că vom analiza pe rând fiecare caz, dar mai ales fiecare personaj abonat la bani publici și favoruri, total pe lângă lege.
Astăzi în vizorul nostru a ajuns domnul Nicolae Oprea, pensionar din Ploiești. Un pensionar ”special” însă. La 62 de ani, omul vrea să devină membru în Consiliul de Administrație al SGU Ploiești, iar în acest sens și-a depus dosarul pentru selecție. Problema este că domnul Oprea nu îndeplinește condițiile pentru a ocupa acest post.
Dar să-l cunoaștem mai bine pe Nicolae Oprea! Din CV-ul depus odată cu candidatura, reiese că pensionarul a trecut de la strungar la….OFIȚER SRI. Interesant, nu? În anii 70, după ce a absolvit o profesională, Oprea a devenit strungar la Uzina Mecanică Plopeni unde a profesat 8 ani.
Perioada de trei ani, dintre 1981 și 1984, lipsește din CV. Suspect, mai ales că în epoca ceaușistă nu aveai cum să fii șomer. Ne explicăm însă după ce ajungem la următoarea meserie practicată 26 de ani de Oprea. Conform aceluiași CV, între 1984 și 2010, Nicolae Oprea este ofițer SRI. Facultatea a făcut-o mai târziu, după ce a fost racolat de serviciul de informații, respectiv după revoluție, la vreo 10 ani de când activa în SRI Prahova. Mai mult decât atât, Oprea nu știe altă limbă străină decât rusa.
FOTO DOCUMENT:
Că a fost ofițer operativ, e o problemă, dar mai știm și alți SRI-iști infiltrați în administrația ploieșteană. Problema domnului Oprea este că nu are experiența cerută de lege, respectiv să fi ocupat o funcție de manager la o societate cu același domeniu de activitate ca și SGU.
Iată ce spune OGU 109/2011, art. 28 , indice 1 : ”În cazul societăților administrate potrivit sistemului unitar, consiliul de administrație este format din 5-9 membri, persoane fizice sau juridice, cu experiență în activitatea de administrare/management a/al unor întreprinderi publice profitabile sau a/al unor societăților comerciale profitabile din domeniul de activitate al întreprinderii publice. ”
Așadar domnul Oprea nu prea are ce să caute în consiliul de administrație al SGU Ploiești. Astăzi, comisia de evaluare, formată din consilieri locali, va analiza dosarele selectate deja de o firmă angajată special pentru asta. Vom urmări și dacă administrația va reacționa și va verifica cum sunt selectați membrii noului CA al SGU.