steaua - tricolorul lmv 0-3

Tricolorul a fost… steaua!

Într-o sală a Regimentului de Gardă mai plină ca niciodată, semn că deplasarea suporterilor ploieșteni a fost de bun augur, elevii lui Sergiu Stancu și Mădălin Marinescu au câștigat toate punctele puse în joc. La capătul unui meci care a durat 84 de minute, Olteanu&Co. au învins cu 3-0 (25-16, 25-22, 25-23), reușind să se apropie la numai un punct de prima clasată, adversara din meciul de astăzi.

Chiar și pentru cei care nu au reușit să ajungă la București, vizionând meciul la televiziune, a fost clar că voleibaliștii Tricolorului au dominat partida din toate punctele de vedere. Poate chiar de la vestiar, aceștia părând victorioși chiar de la prezentare: fețe concentrate, debut impresionant, în forță, coeziune, nerv de mare echipă!

Olteanu, one-man-show!

Tehnicianul echipei noastre a început cu sextetul Milivojevic, Stulenkov, Lică, Olteanu, Bissette, Bartha, cu Kroiss libero, formulă la care a mai fost adăugat olandezul Jorna. Un pas de defilare comandat și susținut îndeosebi de “căpitanul” Bogdan Olteanu, voleibalist de mare talent care parcă a așteptat acest play-off pentru a demonstra imensa-i disponibilitate. Servind în forță, atacând sau blocând de unul singur sau în tandem cu Bissette, extrema și-a zăpăcit adversarii iar scorul primului set a fost “de pus în ramă”: 25-16! După 25 de minute! O diferență pe care trupa din Ploiești a aplicat-o, predilect, echipelor din subsolul clasamentului!

Seturile speranței

Setul al doilea a început exact ca și primul, 5-2, dar o sincopă prelungită le-a permis gazdelor să reintre în joc. Steliștii au avut 19-18, dar oaspeții s-au trezit la timp și au întors setul, 25-22, după 28 de minute intens jucate!

Iar setul al treilea, care a fost și ultimul, a scos la rampă caracterul elevilor lui Stancu. Care, după un start excelent prin precizia serviciilor lui Stulenkov, au scăzut strocul și s-au văzut întorși, 6-8, la primul time-out tehnic. Agonia a mai durat câteva minute, serviciile lui Ghionea animând trupa “militarilor”: 7-14! A fost momentul în care s-a produs declicul oaspeților: mizând pe forțe noi, cu Carrasco, Jorna și Kullo în rolul surprizelor “de serviciu”, voleibaliștii Tricolorului s-au apropiat punct cu punct și, după 12-16 la cel de-al doilea time-out tehnic, s-a ajuns la 20-22! Iar de aici, combinând atacurile cu blocaje de mare acuratețe, “tricolorii” au închis setul și partida prin cinci puncte adjudecate consecutiv: 25-22! După 31 de minute încinse!

Bucurie și… speranțe!

A urmat suprema satisfacție și hora bucuriei, la mijlocul terenului! Dar, parcă nimic nu va conta mai mult decât reeditarea succesului, la jocul retur, partida fiind anunțată luna viitoare, în ziua de 14.

Până atunci mai este mult, prima probă de continuitate fiind programată sâmbătă, 17 martie, de la ora 18:00, la Sala Sporturilor “Olimpia”, adversară fiind trupa oltenilor de la SCM “U” Craiova.

sursa: tricolorullmvploiesti

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *