Ştiinţa Bacău – Tricolorul LMV Ploieşti, astăzi, ora 17:00
Divizia A1 la volei masculin s-a reluat, ieri seară, cu meciul dintre Ştiinţa Explorări Baia Mare și Steaua Bucureşti 2-3 (17-25, 21-25, 25-22, 25-23, 13-15), celelalte partide fiind programate în această zi. Tricolorul LMV Ploieşti va reîncepe campionatul în deplasare, urmând să întâlnească echipa Ştiinţa Bacău.
După un cantonament de zece zile la Cheile Grădiştei, două partide test, cu Steaua şi CSM Bucureşti, şi trei noi achiziţii în lot, echipa pregătită de antrenorii Sergiu Stancu şi Mădălin Marinescu abordează ultima parte a fazei întâi din campionat urmărind să recupereze din ecartul faţă de primele clasate ale ierarhiei.
Tricolorul LMV ocupă, în prezent, locul al cincilea în clasament, cu 24 de puncte (8 victorii şi 4 înfrângeri), la două puncte în urma campioanei SCM U Craiova, dar cu un meci restant de disputat, cel cu VCM LPS Piatra Neamţ, din etapa a II-a din retur. În fruntea clasamentului se regăsesc Steaua Bucureşti şi Volei Municipal Zalău, ambele cu câte 34 de puncte, podiumul provizoriu fiind completat de Arcada Galaţi, cu 31 de puncte, toate având câte un meci în plus disputat faţă de Tricolorul LMV.
Pentru ploieşteni, meciurile oficiale din 2017 vor începe la Bacău, locul în care au debutat şi în cadrul actualului sezon, în toamna lui 2016. Tricolorul LMV a jucat, atunci, în optimile Cupei României, impunându-se cu scorul de 3:1 (25:21, 25:17, 24:26, 25:21), iar apoi s-a mai întâlnit cu Ştiinţa Bacău şi la Ploieşti, în turul fazei întâi a Diviziei A1, câştigând tot în patru seturi, scor 22:25, 25:22, 25:20, 25:21.
Echipa din Bacău, nou-promovată în acest sezon, se află pe locul al nouălea, cu 11 puncte în total, înregistrând trei victorii şi zece înfrângeri, dintre care două în tie-break.
Echipa moldoveană a creat probleme unor echipe din prima parte a ierarhiei, luând un punct chiar pe terenul campioanei SCM U Craiova, grupare care nu cedase niciun set pe teren propriu până atunci. Însă, în ultima partidă oficială din anul trecut, a pierdut categoric pe terenul liderului, Steaua Bucureşti.
Pentru Tricolorul LMV va fi al treilea meci consecutiv din campionat disputat în deplasare, după ce întâlnirea de pe teren propriu cu VCM LPS Piatra Neamţ, care trebuia să aibă loc la finalul anului trecut, a fost amânată, ca urmare a participării în CEV Challenge Cup. Astfel, Tricolorul LMV a încheiat anul 2016 cu dubla manşă din 16-imile CEV Challenge Cup, ratând, însă, calificarea în optimile de finală, în urma „setului de aur” disputat la sfârşitul meciului retur, de la Ploieşti, cu AJ Fonte do Bastardo Azores, campioana Portugaliei.
În cadrul etapei a III-a din returul fazei întâi a Diviziei A1, mai sunt programate următoarele partide:
SCM U Craiova – Volei Municipal Zalău, ora 15:00 (DigiSport 4)
VCM LPS Piatra Neamţ – Arcada Galaţi, ora 16:00
Volei Club Caransebeş – Unirea Dej, ora 17:00
CSM Bucureşti – Universitatea Cluj, ora 17:00
Declaraţii:
Sergiu Stancu, antrenor principal: „Suntem foarte mulțumiți de perioada de pregătire, am avut un cantonament la Cheile Grădiştei unde am avut condiții foarte bune, iar echipa a fost foarte implicată. Deşi a fost o perioadă scurtă de pregătire, băieții au răspuns foarte bine la planul nostru și suntem pregătiți pentru reînceputul campionatului. Am completat lotul cu trei jucători care sunt sigur că îşi vor aduce aportul la viitoarele performanțe ale echipei. Sunt convins că vom avea nevoie de fiecare jucător în parte pentru a ne îndeplini obiectivele stabilite, iar
rezultatele bune din prima parte a campionatului se datorează în special aportului întregului colectiv. Suntem, în continuare, în grafic pentru a încheia campionatul pe podium, mai ales că, în playoff, ne vom întâlni, din nou, de două ori cu fiecare echipă. De fiecare dată când ieșim pe teren, în orice competiție, vrem să câștigăm, asta este dorința noastră și promisiunea pe care o facem publicului, pe care îl aşteptăm în număr cât mai mare la sală. În momentul în care Tricolorul LMV va ieși pe teren, va încerca să învingă orice echipă, nu contează numele adversarului, cine este de partea cealaltă a fileului. Avem cele mai bune condiții de pregătire din România, avem un colectiv bun și cred că avem valoare să câştigăm cu orice echipă din ţară. La Bacău va fi un meci greu. Întotdeauna, un meci care vine după o perioadă de pregătire este dificil, pentru că nu suntem în ritmul competiției oficiale. Dar, obiectivul este să ne întoarcem cu trei puncte, deşi, clar, nu va fi uşor”.
Mădălin Marinescu, antrenor secund: „A fost o perioadă de pregătire intensă, dar plăcută, am avut condiții foarte bune, iar băieții au răspuns pozitiv. Nu am avut accidentări, toţi s-au comportat din prima zi până în ultima zi foarte bine. Acomodarea celor nou-veniţi se derulează bine. Este mai greu pentru unii, pentru că vin după o perioadă mai mare în care nu au jucat, iar când au început activitatea cu noi a fost solicitant. A intervenit oboseala, dar până la primul meci, sunt sigură că toată echipa va fi la parametrii optimi. Am avut parte şi de două teste, iar jucătorii au răspuns pozitiv. S-a văzut şi o oboseală după cantonament, iar meciurile au fost la un timp foarte scurt, dar noi suntem mulțumiți de ceea ce s-a întâmplat în timpul meciurilor. În prezent, fiecare echipă încearcă să se pregătească de playoff, iar noi continuăm să ne batem pentru medalii”.
sursa: tricolorullmvploiesti