CFR informează că trenurile care circulă pe magistrala 800, secţia Feteşti-Dunărea, pot înregistra întârzieri din cauza unei avarii la substaţia de cale ferată Mircea Vodă/ Călătorii sunt sfătuiţi să verifice orarul actualizat al trenurilor înainte de a porni la drum!
Potrivit unui comunicat al CFR SA, circulaţia trenurilor de călători pe această secţie se desfăşoară „în condiţii de avarie” după incidentul produs joi seara la substaţia Mircea Vodă.
„Echipele de intervenţie ale CFR SA acţionează în continuare pentru remedierea situaţiei şi monitorizarea permanentă a zonei, astfel încât circulaţia să fie reluată complet, în condiţii de siguranţă cât mai curând posibil. În această perioadă, trenurile pot înregistra întârzieri, iar compania recomandă călătorilor să consulte orarul actualizat înainte de plecare”, se arată în comunicatul publicat vineri.