Trend mortal pe şoselele din Prahova.
Moda de a conduce fără permis de conducere sau sub influența alcoolului devine o obişnuinţă în Prahova. Stau dovadă şi ultimele cazuri descoperite.
Ieri, în jurul orei 17:30, in timp ce acționau pe raza orașului, pe linie rutieră, polițiștii din cadrul Poliției orașului Breaza au oprit, pentru control, un autotursim condus de o tânără în vârstă de 22 de ani, domiciliată în oraș.
La solicitarea documentelor personale și ale autovehiculului, tânăra nu a putut prezenta permisul de conducere, constatându-se cu ocazia interogării bazelor de date faptul că aceasta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere
>Toto ieri , în jurul orei 22:00, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați despre faptul că pe Drumul Național 1, pe direcția de deplasare Ploiești-Brașov circulă un autoturism care are o deplasare sinuoasă, fiind posibil ca șoferul acestuia să se afle sub influența băuturilor alcoolice.
La scurt timp, autoturismul a fost depistat și oprit regulamentar pe Drumul Național 1 B, în zona localității Blejoi, conducătorul autoturismului fiind identificat în persoana unui bărbat în vârstă de 31 de ani, din municipiul Ploiești.
Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.