Au fost trei zile de sărbătoare la Vălenii de Munte. După doi ani de pauză, autoritățile orașului au organizat cea de-a 23 –a ediție a Serbărilor Toamnei – Festivalul Țuicii. Pe lângă producători și meșteșugari, evenimentul a venit și cu concerte. Pe scenă au urcat, printre alții, Constantin Enceanu, Elena Gheorghe, Lidia Buble, sau Gelu Voicu.
Trei zile de sărbătoare la Vălenii de Munte
După doi ani de pauză din cauza pandemiei, evenimentul tradițional al orașului Vălenii de Munte – Serbările Toamnei-Festivalul Țuicii, a fost reluat în perioada 28-30 octombrie. Târgul în care producătorii locali și meșteșugarii au expus, a avut loc în piața centrală din Vălenii de Munte. Producătorii au venit cu sortimente de pălincă sau țuică, unice în România.
Vizitatorii au fost întâmpinați și cu mâncare tradițională și s-au bucurat și de spectacole pe cinste.
La deschidere au fost prezenți, un număr important de primari din județ, dar și de parlamentari.
In cele trei zile de spectacole, au concertat, Constantin Enceanu, White Mahala, Raluca și Proiectul Balkanic, Elena Gheorghe, Lidia Buble, Gelu Voicu, Nemuritorii, Olivia Addams, Raluca Diaconu, Misha, Lorena și Cătălina Chiţimia Ţigău.
Mai multe știri pe republikanews.ro
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.