În perioada 15-24 august, trei sportivi ai secției de șah de la CSM Ploiești au participat la Campionatul Uniunii Europene de Șah pentru cadeți (8-14 ani), desfășurat în orașul Kouty nad Desnou din Cehia.
După 9 zile de competiție, toți cei trei șahiști au reușit să se claseze pe podiumul de premiere. Alexandru Constantinoiu a obținut medalia de argint în concursul băieților în categoria „U12”. Aida Păunescu a câștigat, de asemenea, medalia de argint la categoria „fete, U10”, în timp ce Melania Grigore a obținut medalia de bronz la categoria „fete, U8”. De menționat este că Alex a condus în clasament până aproape de finalul turneului, însă o mică neatenție l-a privat de medalia de aur la categoria sa de vârstă.
România a fost reprezentată la acest eveniment de opt sportivi, iar delegația națională a fost condusă de antrenorul coordonator al secției de șah de la CSM Ploiești, Petre Grigore. Competiția, organizată de Federația Europeană de Șah și Federația de Șah a Republicii Cehe, a adunat la start 110 sportivi din 15 țări.
Sursă: CSM Ploiești
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.