Sursă foto: Prahova Economică

Luni, încă trei pugiliști români s-au calificat în sferturile de finală ale Campionatelor Europene de box pentru juniori de la Ploieşti.

Renato Nica a trecut la puncte (4-0) pe cipriotul Velios Spyros şi va lupta în sferturile cat. 54 kg cu maghiarul Andras Enriko Horvath (27 iulie).

La categoria 57 kg, Mario Ciprian Iofciu l-a învins la puncte pe israelianul Shon Shrago (5-0), în optimi, iar în sferturi îl va înfrunta pe slovenul Aleksandar Bojic (27 iulie).

S-a calificat în sferturi şi Daniel Adrian Grigorie, la cat. 60 kg, după ce s-a impus în faţa germanului Jason Andre Schaefer (5-0). Următorul adversar al lui Grigorie va fi ucraineanul Vladislav Ciniuk (27 iulie).

Tot luni, la cat. 63 kg, Alexandru Magdalin a pierdut în optimile de finală cu israelianul Mark Melster (0-5).

La masculin, în cadrul cat. 48 kg, Nicholas Boncu va debuta direct în optimile de finală contra maghiarului Abel Zeteny Koromi (25 iulie). În limitele cat. 52 kg, Fabian Stroe îl va înfrunta în optimi pe finlandezul Hussenreza Haidari (25 iulie). Alexandru Ovidiu Suvache va lupta în optimile cat. 66 kg cu spaniolul Eugenio Montoya Calero (25 iulie). La cat. 75 kg, Ştefan Mario Teodosescu este calificat şi el în sferturile de finală (26 iulie). Matei Nastasiuc va boxa în sferturile de finală ale cat. 80 kg contra letonului Nikita Prohovskis (26 iulie). Leon Andrei Măjer va boxa în sferturile cat. +80 kg cu slovacul David Miroslav Zahradnicek (26 iulie).

În competiţia feminină, la cat. 46 kg, Silvia Mihaela Meltzer o va înfrunta în semifinale pe englezoaica Ruby Cuthbertson (27 iulie). La cat. 50 kg, Rebecca Micaela Muller va boxa direct în sferturi (25 iulie) împotriva sârboaicei Nikolina Dzida. În limitele cat. 52 kg, Natalia Maria Semeniciuc va primi replica ucrainencei Taisia Pokusai în sferturile de finală (25 iulie). Rocio Trigos Bucur o va înfrunta pe albaneza Arba Kuci în sferturile de finală ale cat. 54 kg (26 iulie). Mirela Elisa Cojocaru va evolua şi ea direct în sferturile cat. 57 kg (26 iulie), contra câştigătoarei dintre Suela Canolli (Kosovo) şi Malak Fashfsha (Israel). La cat. 63 kg, Amalia Ţugui va intra direct în sferturile de finală, adversara sa fiind azera Ozlam Hasanova (26 iulie). În sferturile cat. 66 kg, Eliza Denisa Şopterean o întâlneşte pe kosovara Orinda Xhakli (26 iulie). Emanuela Smarandache are o medalie asigurată la cat. 70 kg, la care va evolua direct în semifinale (28 iulie), împotriva câştigătoarei dintre Vivien Kapcsos (Ungaria) şi Shannon Sarah Warren (Anglia). La cat. 75 kg, la care sunt doar patru pugiliste înscrise, Angela Emilia Tatu o va înfrunta în semifinale pe maghiara Flora Budai (28 iulie). Şi la 80 kg sunt doar patru sportive, iar Maria Ioana Bodeştean va boxa în semifinale contra ucrainencei Nadia Rebrik (28 iulie). Denisa Elena Manu este calificată direct în semifinalele cat. +80 kg, iar adversara sa va fi azera Ilkana Ahmadova (28 iulie).

România participă cu 25 de pugilişti, 13 la masculin şi 13 la feminin, la Europenele de juniori (15 şi 16 ani), numărul total al participanţilor fiind de 378, dintre care 260 la masculin şi 118 la feminin.

Sursă: AGERPRES

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *