Satu Mare: Trei persoane au fost prinse în flagrant în timp ce încercau să vândă un kilogram de cannabis pentru suma de peste 28.000 de lei!

Procurorii și polițiștii antidrog din Satu Mare au prins în flagrant trei persoane care încercau să vândă un kilogram de cannabis, cu o valoare de peste 28.000 de lei. Unul dintre suspecți este recidivist.

Doi dintre ei au fost arestați preventiv. Cele trei persoane, printre care se numără și un recidivist, au fost prinse în timp ce încercau să comercializeze peste un kilogram de cannabis în municipiul Baia Mare.

„De asemenea, în urma cercetărilor s-a constatat că unul dintre inculpați a procurat, deținut și vândut diverse cantități de cannabis pe parcursul lunii iunie 2024 către consumatori din județul Satu Mare”, a informat DIICOT marți, printr-un comunicat.

În urma perchezițiilor efectuate la locuințele suspecților, anchetatorii au identificat încă aproximativ 700 de grame de cannabis și alte mijloace de probă.

Cei trei suspecți au fost inițial reținuți, iar pentru doi dintre ei procurorii au solicitat arestare preventivă, judecătorii emițând mandate în acest sens.