În luptă cu epidemia şi inconşienţa

Trei dosare penale săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești anunţă că în perioada 21-22.03.2020, în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, au fost înregistrate un număr de trei cauze penale, având ca obiect săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor prev. de art. 352 C.pen.

Astfel,

La data de 21.03.2020, organele de cercetare penală din cadrul Poliției Orașului Urlați s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la aceeași dată, o persoană care avea obligația de a se afla, în izolare, la domiciliu întrucât la data de 17.03.2020 s-a întors din Elveția, nu a respectat măsura impusă pentru prevenirea răspândirii coronavirusului gripal COVID -19 fiind depistată de organele de cercetare penală în timp ce se deplasa pe str. Griviței din orașul Urlați, jud. Prahova, fiind înregistrată cauza penală cu nr. 2334/P/2020 ;

La data de 22.03.2020, organele de cercetare penală din cadrul Poliției Municipiului Ploiești –  Secția 3 Poliție Rurală Blejoi s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la aceeași dată, pe raza com. Blejoi, jud. Prahova, o persoană care avea obligația de a se afla în izolare, fiind în carantină la o unitatea hotelieră, nu a respectat măsura impusă pentru prevenirea răspândirii coronavirusului gripal COVID -19 și a aruncat pe geamul imobilului o sumă de bani, fiind înregistrată cauza penală cu nr. 2336/P/2020 ;

La data de 22.03.2020, organele de cercetare penală din cadrul Poliției Municipiului Ploiești –  Secția 1 Poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la aceeași dată, o persoană care avea obligația de a se afla, în izolare, la domiciliu pe raza mun. Ploiești, jud. Prahova, nu a respectat măsura impusă pentru prevenirea răspândirii coronavirusului gripal COVID -19 și s-a deplasat în mun. Roman, jud. Neamț, fiind înregistrată cauza penală cu nr. 2337/P/2020.

Precizăm că activitățile procesuale efectuate în cursul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală și au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea derepturilor și garanțiilor procesuale, precum și a prezumției de nevinovăție.

comunicat de presă

Foto cu caracter ilustrativ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *