Trei fete din comuna Calopăr, judeţul Dolj, cu vârste între 12 şi 15 ani, au provocat o alertă de amploare vineri noaptea, după ce una dintre ele a sunat la 112 şi a pretins că a fost răpită din Caracal alături de alte patru tinere.

Incidentul a avut loc pe 23 mai, la ora 23:26, când poliţiştii din Segarcea au primit apelul fals. Minora, prezentându-se sub numele de „Maria”, a susţinut că a fost urcată forţat într-o dubă neagră împreună cu alte fete, fără a putea da mai multe detalii.

Poliţia a mobilizat echipe de intervenţie în regim de urgenţă. A doua zi, ancheta a dus la identificarea a trei fete din comuna Calopăr, care au recunoscut că au făcut o farsă. Fetele au sustras telefonul unui vecin, au iniţiat apelul, apoi au distrus cartela SIM şi au returnat aparatul.

Părinţii adolescentelor au fost amendaţi cu câte 500 de lei, iar Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj a fost sesizată.

Poliţia atrage atenţia asupra consecinţelor apelurilor false la 112, subliniind că acestea pot compromite intervenţiile reale şi pot atrage sancţiuni severe. Conform legii, alertarea falsă a autorităţilor poate fi pedepsită cu amenzi între 2.000 şi 4.000 de lei sau muncă în folosul comunităţii, iar apelarea abuzivă a numărului de urgenţă se sancţionează cu până la 2.000 de lei sau 200 de ore de muncă.

Mai multe știri pe republikanews.ro
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews