Circulaţia rutieră la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 11+035, din cartierul Petricani, va fi închisă în perioada 29 iunie – 1 iulie, traficul auto fiind redirecţionat în cursul nopţii pe rută alternativă, informează Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, conform Observator.
„Sucursala Regională de Căi Ferate Bucureşti (SRCF Bucureşti) va desfăşura, începând din noaptea de 27 spre 28 iunie 2023, ora 22:00, şi până sâmbătă, 1 iulie 2023, ora 5:00, lucrări de întreţinere la suprastructura feroviară pe firul I Băneasa – Pantelimon, de la km 11+000 – 11+050, inclusiv lucrări de refacere a zonei carosabile de la trecerea la nivel de la km 11+035, din cartierul Petricani”, se menţionează în comunicat.
Conform sursei citate, lucrările feroviare de întreţinere au drept scop creşterea vitezei de circulaţie a trenurilor de călători de la 70 km/h, la 160 km/h. Acestea constau în demontarea trecerii la nivel, ciuruirea şi completarea prismei cu piatră spartă nouă, înlocuirea materialului metalic de prindere, secţionarea căii fără joante şi înlocuirea şinelor în pasaj, buraj mecanizat cu utilaje de cale.
Lucrările vizează remedierea deficienţelor de nivel şi direcţie, refacerea căii fără joante prin sudură aluminotermică, în timp ce lucrările de refacere a zonei carosabile la trecerea la nivel cu calea ferată vor contribui la îmbunătăţirea condiţiilor pentru participanţii la traficul rutier, prin montarea de dale elastice şi refacerea, prin asfaltare, a carosabilului de racord dintre drum şi calea ferată.
Rută alternativă Reprezentanţii CFR precizează că lucrările se vor executa cu închiderea totală a circulaţiei auto în zona pasajului rutier, în intervalul orar 00:00 – 4:00, şi devierea circulaţiei auto pe ruta ocolitoare Cartier Tei Tabac (Bucureşti, Sector 2) – Şoseaua Petricani – Bulevardul Dimitrie Pompeiu – Bulevardul Barbu Văcărescu – Cartier Pipera (strada paralela cu calea ferată) – Cartier Petricani (şi retur).
„Din punct de vedere al traficului feroviar, circulaţia trenurilor se va desfăşura, între orele 22:00 – 5:00, doar pe firul II Băneasa – Pantelimon, interval orar necesar lucrărilor la linia CF de pe firul I”, se mai precizează în comunicat.
Sursa: observatornews.ro
Mai multe știri pe republikanews.ro
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.