Prețul unei călătorii cu autobuzul sau tramvaiul în Ploiești ar putea crește din nou. Primăria a publicat în consultare publică un nou proiect de hotărâre care propune majorarea tarifelor pentru transportul în comun operat de TCE Ploiești, atât pentru bilete, cât și pentru abonamente.
Este pentru a doua oară în mai puțin de un an când administrația locală încearcă să impună scumpiri, după ce o inițiativă similară a fost respinsă de Consiliul Local la finalul lui 2024. De data aceasta, propunerile sunt chiar mai ferme, în contextul creșterii constante a costurilor de operare și întrețineri.
Chiar dacă proiectul nu precizează exact când ar urma să intre în vigoare noile tarife, el vine însoțit de justificări economice solide: indicele prețurilor de consum a crescut cu peste 146% pentru servicii în perioada 2018–2024, potrivit datelor oficiale de la Institutul Național de Statistică. În cazul abonamentelor, creșterea e și mai mare, de aproape 151%, comparativ cu ultima actualizare din 2017.
Aceste date vin într-un moment în care TCE Ploiești se confruntă cu presiuni tot mai mari: reducerea urgentă a cheltuielilor cerută de Primărie și o nouă echipă de conducere instalată recent, care are ca misiune eficientizarea activității și redresarea financiară a operatorului public.
Ce se propune:
- Scumpiri semnificative la biletele clasice
- Majorarea prețurilor pentru toate tipurile de abonamente, pe toate traseele
- Argument principal: inflația masivă acumulată în ultimii ani, în special la costurile cu serviciile
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook