În mai, Transalpina este deszăpezită de drumari! Stratul de zăpadă măsoară un metru înălțime.
Drumarii ajunși pe Transalpina au fost întâmpinați de un strat de zăpadă de un metru înălțime, în luna mai. La peste 2000 de metri altitudine este încă zăpadă.
Operațiunile încep abia în a doua parte a lunii, când se mai încălzește, în zonele în care zăpada atinge 4-5 metri.
Drumarii au mers cu utilaje pe care le folosesc și iarna la deszăpezire, care sunt echipate cu lanțuri. Condițiile nu sunt favorabile, vântul suflă cu putere.
Pagubele de peste iarnă sunt și ele prezente: indicatoarele rutiere rupte sau îndoite trebuie refăcute până la redeschiderea circulației, mult așteptată de turiști.
Transalpina este cel mai înalt drum din România. Redeschiderea circulației este așteptată și de ciobani, care trebuie să urce cu turmele la munte.
Circulația pe Transalpina ar trebui să se reia de la 1 iunie.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.