Tragedie în Piatra Craiului: o tânără de 29 de ani și-a pierdut viața după o cădere de peste 250 de metri

Constantin Corina
2 Min Read
Sursa foto: Serviciul Public Local Salvamont Zărnești

O turistă în vârstă de 29 de ani și-a pierdut viața sâmbătă, 18 octombrie 2025, în urma unui accident petrecut pe versantul vestic al Parcului Național Piatra Craiului, în zona Brâul de Mijloc – partea sudică

Potrivit Serviciului Public Local Salvamont Zărnești, apelul de urgență a fost primit în jurul orei 13:30, după ce femeia a alunecat și a dispărut din vizorul colegilor de tură. O echipă de prim răspuns, formată din cinci salvatori montani, a pornit imediat spre locul indicat la Piatra Craiului, urmată de o a doua echipă cu 11 membri și un dispecer care a coordonat intervenția.

Sursa foto: Serviciul Public Local Salvamont Zărnești

Din păcate, salvatorii au găsit doar trupul neînsuflețit al victimei, în zona „La Grote”, pe traseul „La Lanțuri”. Căderea, estimată la aproximativ 250 de metri diferență de nivel, a provocat traumatisme fatale. Operațiunea de recuperare a durat aproape zece ore, încheindu-se în jurul orei 23:00, în condiții dificile de iarnă și vizibilitate redusă.

Reprezentanții Salvamont Zărnești atrag atenția asupra riscurilor majore ale turelor montane efectuate fără echipament adecvat și fără experiență:


„Uneori trebuie să înțelegem că turele „bizare”, preluate de pe un track de ceas sau telefon, fără echipament adecvat și experiență montană reală, pot avea consecințe tragice. În condițiile actuale, echipamentul necesar ar fi trebuit să însemne mult mai mult decât o pereche de gheruțe și o cască, iar un colectiv de tură format din persoane care s-au văzut de câteva ori nu poate asigura, realist vorbind, desfășurarea unei ture reușite și sigure.”

Salvamontiștii transmit condoleanțe familiei și apropiaților tinerei, exprimându-și regretul pentru tragedia petrecută.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Share This Article